Dobrogea, loclu unã-namisa di ape

Armânjlji suntu un popor romanic di Balcani — Gârția, Arbinișia, Macedonia di Nord. Tu 1925–1938 multi familji s-așezară tu Dobrogea, dupã unã nchisã tu Cadrilater: Ovidiu, Palazu Mare, Mihail Kogãlniceanu, Cogealac. Limba e armâneaști, nu un dialect a românei. Grailu, horli shi portlu s-țin tu familji, nu ca spectacol.

Megleno-românilji suntu un popor romanic sud-dunãrean di Meglen, azã la granitsa Gârtsiljei cu Macedonia di Nord. Zburãscu megleno-româna, unã di-n patru limbi istorice româneashte. Tu 1925–1926 sute di familji vinirã tu Dobrogea; dupã 1940 s-adunarã la Cerna, județlu Tulcea. Aoa s-zburashte încă megleno-româna. Nuntile, colindile shi bucatele di Meglen s-țin tu familji. Cerna e sat trãit, nu muzeu.

Mocanii, oieri di Mãrginimea Sibiului shi di Sãcele, treceau Dunãrea cu turmele di’n secolu XVIII tu drumurile transhumanței, shi mulți s-au așezat definitiv tu stepa dobrogeanã. Dupã 1878, statulu a împroprietarit aoa mii di familji di’n toate provinciile. Ei au dat regiunii rețeaua di sate românești; numele unor localitãți — Sãcele, di pildã — pãstreazã amintirea satelor di origine.

Turcilji s-așezară tu Dobrogea cu stãpânirea otomanã, la sfârșitlu secolului XIV, shi rãmaserã dupã 1878. Geamiile di Mangalia, Babadag shi Constanța, cafeneaua shi sofrã — baclava, sarailia, cafeaua la nisip — suntu a lor. Muftiatlu e tu Constanța. Sãrbãtorle, unde comunitatea li-anunțã.

Primii tãtari au ajuns tu Dobrogea tu secolu XIII, odatã cu Hoarda di Aur. Valulu cel mare a venit dupã Rãzboilu Crimeii (1853–1856), cãnd zeci di mii di tãtari crimeeni au pãrãsit peninsula. Mecidiye s-a nãscut ca așezare pi aceste familii. Comunitatea își pãstreazã limba tãtarã crimeeanã (qırımtatarşa), sãrbãtorile (Kurultai, Nawrez) shi bucatele: cheșchek (grân fiert cu carne), șuberek (plăcintă tătară prăjită), cighiri (hicat tătărescu). Suntu qırımtatar, nu altã grupã tatarã.

Grecii au o continuitate di 2600 di anji tu Dobrogea: coloniștii di Milet shi Heracleea au întemeiat Histria, Tomis, Callatis shi Argamum, primele orașe pi teritoriulu di azi al României. Al doilea val a venit tu epoca modernã, cãnd negustorii shi armatorii greci au ținut comerțul cu grâne di la Dunãrea di Ghios: la Sulina shi Constanța funcționau școli, biserici shi consulate grecești. Comunitatea elenã di Constanța își pãstreazã biserica Metamorphosis (1868) shi asociațiile culturale.

Lipovenilji suntu comunitate di rit veclju (staroveri). Refuzarã reforma a patriarhlui Nikon (1654) shi s-așezarã tu Deltã shi pi Razim tu secollu XVIII. Limba di casã shi di slujbã e rusa; identitatea e lipoveanã, nu „rușii di-n Deltã”. Satele — Jurilovca, Sarichioi, Mila 23, Periprava — s-adunã dupã turle albastre shi bãrcãle smolite. borș (borș di pești lipovenescu)lu di pești e a lor; Ivan Patzaichin, nãscut la Mila 23, e hilj a comunitãtsiljei.

Ucrainenilji di-n Dobrogea suntu, tu bunã parte, urmașii cazacilor zaporojeni cã s-așezarã la gurile Dunãrii dupã disfacerea Siciei (1775). Avurã aoa o „Sicie dunãreanã”, cu centrulu la Dunavãțu di Ghios. Trãiescu azã la Letea, Chilia Veaclje, Sfântu Gheorghe shi njur di Tulcea. Suntu comunitate di-a lor, nu o ramurã a lipovenilor shi nu o poreclã di sat.

Armenii au ajuns tu Dobrogea pi drumurile comerțului oriental, di’n Evul Mediu: la Babadag exista o comunitate armeanã tu epoca otomanã, iar tu secolu XIX centrulu s-a mutat la Constanța, unde biserica armeanã „Sfânta Maria” funcționeazã shi azi. Negustori di cereale, bijutieri shi cafegii, armenii au ținut o parte di’n viața comercialã a porturilor. Familiile vechi rãmãn parte di’n memoria orașului.

Bulgarii s-au așezat tu Dobrogea ma ales tu secolu XIX, ca agricultori shi grãdinari: grãdinile lor aprovizionau târgurile regiunii. Comunitãți importante trãiau njur di Babadag, la Cataloi shi tu sudulu Dobrogei. Tu 1940, prin tratatul di la Craiova, a avut loc un schimb di populație: majoritatea bulgarilor di’n Dobrogea româneascã au plecat tu Cadrilater, iar românii di acolo au venit la nord. Toponimia shi tehnicile di grãdinãrit le pãstreazã amintirea.

Germânii dobrogeni au venit tu trei valuri, tu 1841–1891, nu direct di’n Germania, ci di’n coloniile germane di’n Basarabia shi sudulu Rusiei. Au întemeiat icã au populat sate ca Malcoci, Atmagea, Ciucurova shi Cogealac: case, biserici, agriculturã. Tu 1940, aproape toatã comunitatea — circa 15.000 di oameni — a fost strãmutatã tu Germania prin programul „Heim ins Reich”. Au rãmas bisericile, cimitirele shi amintirea. Nu inventãm „tradiții germane” di ghid pi oaspeți.

Italienii au venit tu Dobrogea la sfârșitlu secolului XIX, ma ales di’n Friuli, chemați di carierele di granit di’n Munțilji Mãcinului. S-au așezat tu satlu Greci, la poalele Țuțuiatului, unde comunitatea și-a ridicat bisericã catolicã shi și-a pãstrat numele di familie, rețetele shi sãrbãtorile. Piatra tãiatã aoa a ajuns tu pavaje shi clãdiri di’n România, inclusiv tu Bucureștiul vechi. Fapte di carierã, nu folclor inventat.

Comunitatea evreiascã a Dobrogei s-a format di’n douã ramuri: sefarzii, veniți di’n spațiul otoman shi vorbitori di ladino, prezenți di’n epoca stãpânirii turcești, shi așkenazii, sosiți dupã 1878 di’n Moldova shi Galiția, odatã cu dezvoltarea porturilor. Negustori di cereale, bancheri, farmaciști shi meseriași, evreii au ținut o parte di’n viața economicã di Constanța, Tulcea shi Babadag, unde funcționau sinagogi, școli shi societãți di ajutor reciproc. Sinagoga mare di Constanța (1911) stã mãrturie. Tu a doua jumãtate a secolului XX, cea ma mare parte a comunitãții a emigrat tu Israel; urmele ei rãmãn parte di’n orașe, nu un capitol închis.

Gãgãuzii zburãscu o limbã turcicheascã shi sânt cristiani ortodocși. Originea e încã di dezbătutã: urmași ai triburilor oguze shi cumane cristianate, ori ai selgiucizilor așezați tu Balcani tu secolu XIII, njur di Babadag, unde tradiția îl pomenește pi sultanul Izzeddin Kaykaus. Di’n Dobrogea, multe familii au migrat tu secolu XIX spre Bugeac, unde existã azi Gãgãuzia di’n Republica Moldova. Cei rãmași s-au împletit cu vecinii; satele di lângã Babadag le pãstreazã urmele tu nume, obiceiuri shi rețete. Nu sânt o „curiozitate” di ghid.

Romilji trãiescu tu Dobrogea di seculi. Tu târguri shi porturi furã fierari, cãldãrari, cãrãmidari, hamali shi muzicanti — mestieruri, nu definitie. O parte a comunitãtsiljei e musulmanã shi, tu niscãnti sate, s-cljamã Horahane; trãirã lângã turci shi tãtari la Medgidia, Babadag icã Constanța. Muzica a târgurilor lj-datoarsi multu. Suntu vecini, nu un „colorit” di ghid.

Cerchezilji (Adyghe) vinirã tu Dobrogea tu anii 1860 ca refugiaț musulmani di-n Caucazlu cucerit di Imperiulu Rus. Furã așezaț tu nord, ma ales Babadag–Slava, lângã lipoveni shi români. Dupã 1877–1878 cãnjli ma mulț plecarã spre Anatolia. Comunitate di refugiaț, nu o notã di subsol. Rãmase numa Slava Cerchezã.