Dobrogea, loclu unã-namisa di ape

Mocanili, oieri di Mãrginimea Sibiului shi di Sãcele, treceau Dunãrea cu turmele shi di-n secollu al XVIII-lea, pi drumurile transhumanței, shi mulți s-au așezat definitiv tu stepa dobrogeanã. Dupã revenirea Dobrogei la România, tu 1878, statlu a împroprietãrit aici mii di familii di țărani di toate provinciile. Ei au dat regiunii rețeaua di sate românești, iar numele unor localitãți — Sãcele, di pildã — pãstreazã amintirea satelor di origine.

Armânjli, românii sud-dunãreni di Grecia, Albania shi Macedonia, au fost colonizați tu anii 1925–1938, mai nãintâi tu Cadrilater, apoi tu județele Constanța shi Tulcea. Au adus cu ei o culturã pastoralã veacã, dialectlu aromân shi o eticã a muncii proverbialã. Comunitãțile di Ovidiu, Mihail Kogãlniceanu sau Palazu Mare își pãstreazã shi azi graiul, horele shi costumele, iar „armânjli" suntu printre cãnjli ma activi pãstrãtori di tradiții di-n Dobrogea.

Turcili s-au așezat tu Dobrogea odatã cu integrarea regiunii tu Imperiulu Otoman, la sfârșitlu secolului XIV, shi au rãmas dupã 1878 ca cetãțeni loiali ai României. Comunitatea a dat regiunii geamiile di la Mangalia, Babadag shi Constanța, bãile publice, cafeneaua shi o bucãtãrie întreagã: baclavaua, sarailia, cafeaua la nisip. Muftiatlu Cultului Musulman di-n România își are sediulu la Constanța, iar satele turcești di sudlu județului își pãstreazã tradițiile di sãrbãtori.

Primii tãtari au ajuns tu Dobrogea tu secollu XIII, odatã cu Hoarda di Aur, iar valulu cel mare a venit dupã Rãzboiulu Crimeii (1853–1856), când zeci di mii di tãtari crimeeni și-au pãrãsit peninsula ocupatã di ruși. Orașlu Medgidia s-a nãscut tocmai ca așezare ti acești refugiați. Comunitatea își pãstreazã limba tãtarã crimeeanã, sãrbãtorile (Kurultai, Nawrez) shi bucatele: cheșchekul, șuberekul shi cighirii se gãsesc shi azi tu casele shi restaurantele dobrogene.

Lipovenili suntu ruși di rit vechi (staroveri), cã au refuzat reforma religioasã a patriarhlui Nikon di-n 1654 shi au fugit di persecuții pânã la marginile imperiului, așezându-se tu Deltã shi pi malurile lagunei Razim tu secollu XVIII. Au devenit cãnjli ma pricepuți pescari ai Dunãrii, iar satele lor — Jurilovca, Sarichioi, Mila 23, Periprava — se recunosc dupã bisericile cu turle albastre shi dupã bãrcile negre, smolite. Di la ei vine shi borșulu di pește „ca-n Deltã", iar campionulu canotor Ivan Patzaichin, nãscut la Mila 23, e cel ma cunoscut fiu al comunitãții.

Ucrainenii di-n Dobrogea, numiți local „haholi", suntu tu bunã parte urmașii cazacilor zaporojeni cã s-au refugiat la gurile Dunãrii dupã desființarea Siciei Zaporojene di cãtre Ecaterina a II-a, tu 1775. Cazacii au întemeiat aici chiar o „Sicie dunãreanã", cu centrulu la Dunavãțu di Jos. Comunitatea trãiește shi azi tu satele di nordlu Deltei — Letea, Chilia Veche, Sfântu Gheorghe — shi tu jurul Tulcei, împãrtind cu lipovenili meșteșugulu pescuitului shi dragostea ti Deltã.

Grecii au o continuitate di 2.600 di ani tu Dobrogea: colonistili di-n Milet shi Heracleea au întemeiat Histria, Tomis, Callatis shi Argamum, primele orașe pi teritoriulu României. Al doilea val a venit tu epoca modernã, când neguștorii shi armatorii greci au dominat comerțulu cu grâne di la Dunãrea di Jos: la Sulina shi Constanța funcționau școli, biserici shi consulate grecești. Comunitatea elenã di-n Constanța își pãstreazã shi azi biserica Metamorphosis (1868) shi asociațiile culturale.

Armenii au ajuns tu Dobrogea pi drumurile marelui comerț oriental, shi di-n Evulu Mediu: la Babadag exista o comunitate armeanã prosperã tu epoca otomanã, iar tu secollu XIX centrulu s-a mutat la Constanța, unde biserica armeanã „Sfânta Maria" funcționeazã shi azi. Neguștori di cereale, bijutieri shi cafegii, armenii au fost printre motoarele vieții comerciale ale porturilor dobrogene, iar familiile vechi ale comunitãții fac parte di-n elita culturalã a orașului.

Bulgarii s-au așezat tu Dobrogea ma ales tu secollu XIX, ca agricultori shi grãdinari vestiți: „grãdinile bulgãrești" aprovizionau cu legume toate târgurile regiunii. Comunitãți importante trãiau tu jurul Babadagului, la Cataloi shi tu sudlu Dobrogei. Tu 1940, prin tratatulu di la Craiova, a avut loc un schimb di populație: majoritatea bulgarilor di-n Dobrogea româneascã au plecat tu Cadrilater, iar românii di acolo au venit la nord. Toponimia shi tehnicile di grãdinãrit le pãstreazã amintirea.

Germanii dobrogene au venit tu trei valuri, între 1841 shi 1891, nu direct di-n Germania, ci di-n coloniile germane di-n Basarabia shi sudlu Rusiei. Au întemeiat sau au populat sate ca Malcoci, Atmagea, Ciucurova shi Cogealac, recunoscute ti casele ordonate, bisericile lor shi agricultura model. Tu 1940, aproape întreaga comunitate — circa 15.000 di oameni — a fost strãmutatã tu Germania prin programulu „Heim ins Reich". Au rãmas tu urmã bisericile, cimitirele shi amintirea unei gospodãriri exemplare.

Italienii au venit tu Dobrogea la sfârșitlu secolului XIX, ma ales di-n regiunea Friuli, chemați di carierele di granit di-n Munții Mãcinului. S-au așezat tu satlu Greci, la poalele Țuțuiatului, unde comunitatea și-a ridicat bisericã catolicã shi și-a pãstrat pânã azi numele di familie, rețetele shi sãrbãtorile. Piatra tãiatã di pietrarii italieni di-n Mãcin a ajuns tu pavajele shi clãdirile marilor orașe ale României, inclusiv tu Bucureștiulu vechi.

Comunitatea evreiascã a Dobrogei s-a format di-n douã ramuri: sefarzii, vini di-n spațiulu otoman shi vorbitori di ladino, prezenți shi di-n epoca stãpânirii turcești, shi așkenazii, sosiți dupã 1878 di-n Moldova shi Galiția, odatã cu dezvoltarea porturilor. Neguștori di cereale, bancheri, farmaciști shi meseriași, evreii au fost un motor al vieții economice di-n Constanța, Tulcea shi Babadag, unde funcționau sinagogi, școli shi societãți di ajutor reciproc. Sinagoga mare di-n Constanța (1911) stã mãrturie shi azi. Tu a doua jumãtate a secolului XX, cea ma mare parte a comunitãții a emigrat tu Israel, dar contribuția ei la orașele dobrogene rãmâne parte di-n identitatea regiunii.

Gãgãuzii suntu un popor unic tu Europa: vorbesc o limbã turcicã, dar suntu creștini ortodocși. Originea lor e încã dezbãtutã di istorici — urmași ai triburilor oguze shi cumane creștinate ori ai selgiucizilor așezați tu Balcani tu secollu XIII, chiar tu jurul Babadagului, unde tradiția îl pomenește pi sultanulu Izzeddin Kaykaus, di la cãru unii derivã numele „gãgãuz". Di-n Dobrogea, multe familii au migrat tu secollu XIX spre Bugeac, unde azi existã regiunea autonomã Gãgãuzia di-n Republica Moldova. Cãnjli rãmași s-au împletit cu comunitãțile locale, iar satele di-n jurul Babadagului le pãstreazã urmele tu nume, obiceiuri shi rețete.

Romii trãiesc tu Dobrogea di secole, așezați tu târgurile shi porturile regiunii ca fierari, cãldãrari, cãrãmidari, hamali shi muzicanți. O particularitate a Dobrogei, aproape unicã tu România, easti comunitatea romilor musulmani, numiți local „horahane", stabiliți aici tu epoca otomanã shi integrați tu viața comunitãților turco-tãtare di-n Medgidia, Babadag sau Constanța. Lãutarii romi au dus ma departe muzica târgurilor dobrogene, tu cãre se amestecã ritmuri balcanice, orientale shi românești, iar meșteșugurile lor au deservit satele regiunii generații la rând.

Megleno-românii suntu o ramurã a românitãții sud-dunãrene, originari di-n regiunea Meglen, aflatã azi la granița dintre Grecia shi Vlahia di Nord. Vorbesc megleno-româna, una di cele patru limbi istorice românești, alãturi di dacoromânã, aromânã shi istroromânã. Tu anii 1925–1926, sute di familii au fost colonizate tu Dobrogea, iar dupã cedarea Cadrilaterului tu 1940 s-au regrupat tu comuna Cerna, județulu Tulcea, devenitã centrulu mondial al acestei comunitãți. La Cerna se ma vorbesc shi azi megleno-româna, iar obiceiurile di-n Meglen — nunțile, colindele, bucatele — se transmit di-n generație tu generație, tu una di cele ma fragile shi prețioase moșteniri culturale ale României.

Cerchezi (circasienii) au ajuns tu Dobrogea tu anii 1860, când Imperiulu Otoman a colonizat aici zeci di mii di refugiați musulmani di-n Caucazulu cucerit di Imperiulu Rus. S-au așezat tu satele di-n nordlu regiunii, ma ales tu zona Babadag — Slava, unde au trãit alãturi di lipoveni shi români. Dupã rãzboiulu di-n 1877–1878 shi trecerea Dobrogei la România, cea ma mare parte a comunitãții s-a retras odatã cu administrația otomanã, spre Anatolia shi Orientulu Apropiat. Au rãmas tu urmã toponimele — Slava Cerchezã își poartã shi azi numele — shi o paginã scurtã, dar aparte, di-n istoria mozaicului dobrogean.