Cetățile și monumentele Dobrogei

Tomis a fost întemeiat de milesieni în secolul VI î.Hr., ca punct de schimb între lumea greacă și triburile getice. Sub romani a devenit metropola Pontului Stâng, capitala comunității orașelor grecești de la Marea Neagră, iar aici și-a trăit poetul Ovidius exilul, între anii 8 și 17 d.Hr. Orașul a prosperat ca mare port de tranzit: Edificiul Roman cu Mozaic, cu terasele lui care coborau spre port, e mărturia acestei bogății. În secolul VI a fost redenumit Constantiana, în cinstea surorii împăratului Constantin cel Mare, nume din care vine Constanța de azi. E singura cetate antică a Dobrogei care nu a fost niciodată părăsită.

Callatis a fost întemeiat la sfârșitul secolului VI î.Hr. de coloniști dorieni veniți din Heracleea Pontică, pe locul unei așezări getice mai vechi. Spre deosebire de vecinele ei comerciale, cetatea s-a îmbogățit din agricultură: grâul de Callatis era vestit în toată lumea greacă. Orașul a încheiat printre primele un tratat de alianță cu Roma, păstrat parțial până azi. În 1959, aici s-a descoperit un mormânt elenistic în care defunctul fusese îngropat cu un sul de papirus, singurul găsit vreodată în România. Peste cetatea antică s-a ridicat Mangalia de azi, iar zidurile ei se văd în plin centru, printre hoteluri.

Argamum, numit de greci Orgame, e prima așezare de pe teritoriul de azi al României pomenită într-un izvor scris: geograful Hecateu din Milet o menționează încă din secolul VI î.Hr. Orașul a fost întemeiat în secolul VII î.Hr. pe falezele capului Doloșman, deasupra unui golf marin care avea să devină, mult mai târziu, laguna Razim. În necropola lui s-a descoperit cel mai vechi mormânt grecesc cunoscut din bazinul vestic al Mării Negre. Cetatea a trăit până în secolul VII d.Hr., trecând prin epocile greacă, romană și bizantină, și a lăsat în urmă bazilici paleocreștine și ziduri care se opresc în buza falezei.

Numele Capidava înseamnă, în limba geților, „așezarea de la cotitură": aici era unul dintre marile vaduri ale Dunării, folosit cu mult înainte de venirea romanilor. Castrul a fost ridicat în epoca lui Traian de soldații legiunilor V Macedonica și XI Claudia, ca verigă a limesului dunărean. Distrusă de goți în secolul III, cetatea a fost refăcută și a trăit o a doua viață în epoca bizantină, când în secolul X aici s-a dezvoltat o așezare înfloritoare. Sfârșitul a venit în secolul XI, sub loviturile pecenegilor. Zidurile masive, cu turnuri și poartă, au fost restaurate și domină și azi fluviul.

Carsium a fost ridicat în anul 103, din porunca lui Traian, pe stâncile de calcar care domină Dunărea la Hârșova, unul dintre puținele locuri unde fluviul poate fi trecut ușor. Aici a staționat ala II Hispanorum, unitate de cavalerie care patrula vadul. Poziția era atât de valoroasă încât fortificația nu a murit odată cu Roma: bizantinii au refăcut-o, apoi otomanii au ridicat peste ea o cetate nouă, care a jucat un rol important în războaiele ruso-turce. Zidurile otomane au fost demolate în 1829, la cererea Rusiei, prin tratatul de la Adrianopol. Sub ele, arheologii dezvelesc și azi straturile suprapuse a aproape două mii de ani de fortificații.

La Isaccea, Dunărea are cel mai important vad din nordul Dobrogei, folosit de armate întregi de-a lungul istoriei: pe aici se spune că ar fi trecut perșii lui Darius în campania contra sciților, iar mai târziu goții, slavii și cnejii kieveni. Romanii au înțeles valoarea locului și au făcut din Noviodunum baza flotei dunărene, Classis Flavia Moesica, ridicând orașul la rang de municipium. Cetatea a fost distrusă și refăcută de nenumărate ori, dar a rămas locuită aproape fără întrerupere, prin epoca bizantină și cea otomană, până în orașul Isaccea de azi. E unul dintre cele mai longevive puncte fortificate de pe Dunăre.

Halmyris era ultima cetate romană de pe brațul Sfântu Gheorghe, ridicată acolo unde, în antichitate, Dunărea își vărsa apele în mare: azi linia țărmului s-a mutat cu kilometri buni spre est. Fortificația a funcționat din secolul I până în secolul VII, ca port militar și punct vamal. În anul 290, aici au fost uciși preotul Epictet și tânărul Astion, cei mai vechi martiri creștini atestați documentar pe teritoriul României. În 2001, arheologii au descoperit în cripta bazilicii osemintele celor doi, o descoperire excepțională care a transformat situl în loc de pelerinaj. Lângă ruine s-a ridicat o mănăstire care le poartă hramul.

Dinogetia a fost ridicată pe o insulă stâncoasă din mlaștinile Dunării, la cotul unde fluviul își schimbă direcția spre est, față în față cu Galațiul de azi. Fortificația romană târzie, construită în epoca lui Dioclețian, avea ziduri groase cu 14 turnuri în formă de potcoavă, păstrate pe alocuri până la 3 metri înălțime. După secole de tăcere, cetatea a renăscut în epoca bizantină, între secolele X și XII, când între ziduri s-a înghesuit o așezare întreagă de bordeie. Din această perioadă provin o bisericuță de cărămidă, printre cele mai vechi din România, și una dintre cele mai bogate colecții de obiecte medievale timpurii din țară.

Ulmetum, „locul cu ulmi", a fost o așezare rurală romană ridicată la răscrucea drumurilor care legau Dunărea de porturile Mării Negre, în plină stepă dobrogeană. Spre deosebire de cetățile de pe fluviu sau de pe litoral, Ulmetum arată cum trăiau agricultorii și crescătorii de vite ai provinciei. Cetatea a fost refăcută în epoca lui Justinian, în secolul VI, când imperiul își întărea ultima oară granițele, și a pierit curând după aceea, sub valurile avaro-slave. A fost primul mare șantier arheologic al lui Vasile Pârvan, care a săpat aici între 1911 și 1914, punând bazele școlii românești de arheologie.

Troesmis a fost una dintre fortificațiile romane de pe malul dunărean din nordul Dobrogei, ridicată pentru a controla traficul fluvial și vadurile din zonă. Castrul a funcționat din secolul I până în secolele IV-VI, trecând prin refaceri bizantine. Săpăturile arheologice au scos la lumină ziduri de incintă, turnuri, edificii interioare și inscripții care atestă prezența legiunilor și a cohortelor auxiliare. Azi, ruinele sunt parțial consolidate și vizibile de lângă drumul spre Turcoaia.

Aegyssus (sau Aegissus) a fost așezarea antică de la cotul Dunării unde azi se află Tulcea. Getii o foloseau ca punct de trecere a fluviului; romanii au fortificat-o și au integrat-o în sistemul defensiv dunărean. Orașul a prosperat ca port fluvial și ca poartă spre Delta Dunării, menționat de geografi antici. Vestigiile - ziduri, edificii, ceramică - ies la lumină la săpăturile din centrul tulcean. Tulcea medievală și modernă s-a construit deasupra, la fel ca Tomis sub Constanța: cetatea nu a murit, s-a transformat.

Arrubium a fost castrul roman de la Măcin, staționare a coortelor de cavalerie și infanterie auxiliară pe limes-ul dunărean. Ridicat în secolul I, castrul a controlat traficul fluvial și rutier spre interiorul Dobrogei, la poalele masivului Măcin. A trecut prin faze romane, romano-bizantine și bizantine târzii, fiind distrus și refăcut de mai multe ori. Ruinele - fundații de ziduri, gate, edificii - se află în orașul Măcin, lângă malul Dunării și ferry-ul spre Brăila.

Sacidava (sau Sacidava de pe plateau) a fost o fortificație romană târzie, ridicată pe un platou de loess de deasupra Dunăreni, pe ruta care lega limes-ul dunărean de interiorul stepei. Castrul a funcționat în secolele II-IV, fiind parte din ultimul sistem defensiv roman din Dobrogea înainte de migrațiile slavo-avare. Săpăturile au revelat ziduri de piatră și chirpici, turnuri, edificii interioare și un tumul getic anterior fortificației romane. Ruinele se văd pe dealul de deasupra satului.